Pentru incepatori - eticheta la sala de fitness

De cele mai multe ori, vei resimti primele vizite la o sala de fitness ca pe o mica aventura. Va trebui sa inveti unde se afla diferitele facilitati si sa te obisnuiesti cu un antrenor (daca exista), dar si sa inveti diferitele reguli nescrise ale acestui nou teritoriu. Vestea buna este ca te poti pregati pentru diferitele situatii cu care te poti confrunta intr-o sala de fitness.

Iata, mai jos, ce este si ce nu este ok sa faci la sala de fitness:

1. Pune lucrurile la loc

Bineinteles, aici nu vorbim de un aparat multifunctional, pentru ca acesta va ramane pe loc oricat de mult il folosesti. Vorbim despre greutati si orice alt echipament sau accesoriu mobil. Dupa ce le utilizezi, pune-le la locul lor, asa cum ai face cu orice alte obiecte.

2. Nu acapara echipamentul

Desigur, e ok sa iei o mica pauza sau chiar sa iti faci un selfie in timp ce utilizezi aparatele, insa nu si daca vezi ca alti oameni asteapta sa le foloseasca la randul lor. Daca insisti sa acaparezi aparatele pentru mult timp, nu iti vei face niciun prieten la sala cu un astfel de comportament.

3. Sterge echipamentul dupa ce il folosesti

Unul dintre cele mai frustrante lucruri pe care le poti intalni la sala este sa atingi aparate si accesorii de fitness calde si umede de la transpiratie. Pe langa faptul ca este inconfortabil, acest lucru creste si sansele de raspandire a microbilor. Asadar, dupa ce eliberezi aparatele, sterge-le rapid cu un servetel sau un prosop, chiar daca tu consideri ca nu transpiri prea mult.

4. Nu iti oferi expertiza strainilor

Oricat de experimentat ai fi, nu este in regula sa intri in spatiul personal al celorlalti si sa incepi sa le oferi sfaturi despre antrenamente si nutritie. Desigur, daca vezi ca cineva face exercitiile intr-un mod care va duce sigur la accidentare, poti interveni, politicos, pentru a-i avertiza. Insa, in general, este mai bine sa te abtii de la oferit sfaturi.

6. Nu incerca sa ghicesti cum se folosesc aparatele

Daca trebuie sa folosesti un aparat si nu stii cum sa faci asta, intreaba un instructor. In caz contrar, vei pierde timp pretios – atat al tau, cat si al altora – incercand sa deslusesti, pe cont propriu, tainele aparatelor. In plus, te poti accidenta destul de serios.

7. Fii flexibil cu antrenamentul

Ok, poate ai mers de cateva ori la sala si deja ti-ai stabilit un program clar de fitness. Insa, daca sala de fitness este aglomerata sau, pur si simplu, cineva foloseste un aparat de care ai nevoie, nu este cazul sa stai la un metru de ei asteptand sa termine.

Este in regula sa intrebi persoanele care folosesc un aparat cat timp intentioneaza sa lucreze pe acel aparat. Daca raspunsul e 5 minute, poti astepta, dar daca au nevoie de o jumatate de ora, modifica-ti rutina de fitness si foloseste alte aparate.

 

Sursa Imagine Humphrey Muleba / Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.